Webinar Iisus: de la arhetip la Conștiința Cristică
Despre curs
Primul pas către o conexiune personală cu Conștiința Cristică
Dacă vrei să schimbi energetic arhetipul lui Iisus ca să te conectezi la Conștiința Cristică…te invit la webinarul:
Iisus: de la arhetip la Conștiința Cristică
Întrucât v-ați exprimat curiozitatea în privința lui Iisus, vă propun o lună aprilie dedicată acestui aspect, într-o perspectivă pragmatică.
Până la urmă, de ce ne-ar interesa pe noi Iisus Hristos, de acum 2000 de ani?
În percepția mea:
îl subestimăm pe Iisus
ne îndepărtăm de El
ne raportăm la El ca la cineva din trecut
îl ignorăm, ca și cum nu ar conta
îl vedem doar pe cel de pe cruce
îl vedem ca fiind neimportant
simțim că nu putem ajunge la El
ne este teamă să avem o conexiune personală, să privim dintr-o perspectivă diferită povestea cu El
facem confuzie între structurile Matrixului care pretind că sunt El și cine este El în mod real
întărim, prin repetiție, tot ce a făcut și a fost El în perioada cea mai grea, comemorându-l prin suferință și sacrificiu, în loc să-L vedem în Învierea și Înălțarea Lui, în special în perioada Săptămânii Mari
nu știm ce a spus El cu adevărat și ce este invenție ulterioară despre El
În consecință, oamenii trăiesc într-o confuzie totală.
Vor să înțeleagă mai mult.
De aceea vă invit la un webinar special despre El, dintr-o altă perspectivă.
Conținut curs
Webinar
-
Partea 1
01:18:00 -
Partea 2
01:37:00