Retreat in Creta “ Pe urmele Conștiinței Cristice"
4500,00
RON
RON
CUMPĂRĂ
Creta – Inima vie a Mediteranei Creta este cea mai mare insulă a Greciei și a cincea ca mărime din Marea Mediterană. Este un teritoriu cu o istorie milenară, o energie aparte și o geografie spectaculoasă, care variază de la munți sacri și platouri aride până la plaje paradisiace, defilee dramatice și livezi luxuriante.
Istorie și civilizații Creta este locul de naștere al civilizației minoice – una dintre cele mai vechi civilizații europene cunoscute, cu centre precum Knossos, Phaistos și Malia. Legendele grecești situează aici mituri celebre precum:
Nașterea lui Zeus în peștera Ida sau Dikteon
Mitul Minotaurului și labirintul din Knossos
Episoade din viața lui Icar și Dedal
De-a lungul istoriei, insula a fost cucerită de romani, bizantini, arabi, venețieni și otomani – fiecare lăsând urme vizibile în arhitectură, gastronomie și cultură.
Spiritualitate și tradiție Creta are o spiritualitate profund înrădăcinată, sincretică, care combină:
ritualuri păgâne ancestrale legate de natură și fertilitate,
ortodoxie creștină profundă, cu mii de biserici și mănăstiri (multe construite în munți sau în peșteri),
o vibrație aparte a locului – multe situri naturale sunt percepute ca spații sacre de către localnici și vizitatori deopotrivă.
Retreat in Creta: Pe urmele Conștiinței Cristice Retreatul nostru din Creta îmbină frumusețea unei vacanțe pe țărmul Mării Egee cu finețea unei călătorii interioare. Vom împleti zile de plajă, băi în ape limpezi și soare blând cu vizite scurte în locuri cu încărcătură spirituală și istorică – exact atât cât să atingem sufletul locului și să-l lăsăm să ne spună povestea lui.
Ne aflăm pe o insulă care păstrează o aromă originară, o vibrație profundă și tăcută. Se spune că aici au pășit, în vremuri neștiute, Iisus și Maica Domnului. Se știe că aici a înflorit una dintre cele mai vechi civilizații ale Europei – civilizația minoică, strălucitoare și misterioasă.
✦ Ce vom vizita? Vom fi deschiși să explorăm câteva dintre comorile Cretei, în funcție de proximitate, energie și disponibilitatea grupului:
orașe cu vibrație specială, precum Agios Nikolaos sau Rethymno, fiecare cu farmecul său aparte și cu o atmosferă care încurajează prezența
plaje spectaculoase, în care trupul se poate odihni și inima se poate deschide
obiective spirituale importante, precum:
– Biserica Sfântului Tit din Heraklion (unde se află moaștele sale) – vechea capitală Gortyn, cu urmele creștinismului timpuriu și ale unei civilizații dispărute – mănăstiri retrase, unele cunoscute pentru icoane miraculoase, altele pentru simplitatea lor desăvârșită
✦ Posibile locuri pe care le vom vizta 1. Mănăstirea Kera Kardiotissa (inima Maicii) Icoana „Maicii Domnului a Inimii” este un simbol viu al iubirii necondiționate și al compasiunii.
2. Mănăstirea Panagia Faneromeni (apariția luminii) Numele înseamnă „Maica Domnului care s-a arătat”.
3. Biserica Sfântului Tit – Heraklion Sfântul Tit a fost ucenicul direct al Apostolului Pavel, primul episcop creștin al Cretei. Moaștele sale sunt venerate ca sursă de protecție și discernământ.
4. Muntele Kofinas – Kapetaniana Vârf sacru în sudul Cretei, fost altar minoic, loc de inițiere solară.
5. Grădina Botanică din Fournes (Chania) Regenerată din cenușa unui incendiu.
6. Canionul Richtis și Cascada Apă vie, purificare, vegetație luxuriantă – un drum al blândeții.
7. Mănăstirea Arkadi – martirajul pentru libertate Simbol al jertfei făcute în numele libertății și al spiritului.
8. Triopetra (Stâncile cele Trei) Loc de rugăciune și viziune, unde pământul și marea se întâlnesc în geometrii sacre.
9. Mănăstirea Chrysopigi – Rethymno Numele înseamnă „Izvorul de Aur” – Maica Domnului ca lumină care izvorăște. Loc liniștit, cu călugărițe primitoare și atmosferă blândă.
10. Mănăstirea Agia Irini – sudul Cretei Sfânta Irina (Pacea) – simbol al păcii interioare, al reconcilierii și al iubirii în acțiune. Un loc mai puțin cunoscut, dar cu o energie feminină echilibrată.
✦ Tema retreat-ului: Conștiința Cristică din noi Creta este un spațiu vechi, viu, cu o memorie curată. Aici a înflorit o civilizație feminină, armonioasă și sacră – Minoicii – și aici, potrivit tradiției, au trecut și Iisus, și Maica Domnului. Vom lucra cu ceea ce înseamnă pentru fiecare dintre noi această Conștiință Cristică – nu ca ideologie, ci ca mod de a trăi, ca formă de iubire pură și discernământ interior.
Ce ne împiedică să o simțim?
Ce povești avem de încheiat?
Cum putem accesa, aici, un nivel al Iubirii Absolute – nu ca emoție, ci ca prezență constantă?
Vom crea spațiu pentru reflecție, tăcere și realiniere. Vom face activări ale Conștiinței Cristice din noi și în locuri în care atingem energia acestei conștiințe. Creta este unul dintre locurile prin care au trecut atât Iisus, cât și Maica Domnului. Insula are o vibrație specifică, o aromă unică și a găzduit cea mai veche civilizație avansată din Europa – o civilizație care nu seamănă cu nimic altceva. Aceste energii, aduse aici în Creta, sunt cele pe care vrem să le atingem – ale Conștiințelor originale. De ce? Imersiunea în Conștiința Cristică ne ajută să deschidem o Cale de Transcendere.
De asemenea, vom vedea:
ce anume se pune între noi și aceste Conștiințe
ce povești am avut aici
ce avem de încheiat
ce avem de activat
Ce acces la Iubirea Absolută putem avea aici și cum ne deschidem la aceasta? Cum să dăm jos greutățile și durerile lumii pentru a ne conecta? Orice alte teme pot apărea din energie – suntem deschiși: meditații, conectări energetice.
✦ Informații practice • Retreatul are loc în Creta, între 23–30 septembrie 2025 – într-o perioadă perfectă pentru explorare: mare caldă, temperaturi blânde, energie clară. • Există zbor direct București – Heraklion, iar de acolo vom închiria una sau mai multe mașini pentru deplasare, în funcție de mărimea grupului. • Cazarea este inclusă în costul retreatului și va fi anunțată ulterior, împreună cu obiectivele care devin accesibile din zona aleasă. • Ne vom organiza în funcție de ceea ce este viu, disponibil și coerent: nu impunem un program rigid, ci alegem dintr-o panoplie de posibilități: – timp de plajă și relaxare – vizite în locuri sacre sau culturale – mese împreună, fie la restaurante locale, fie din supermarketuri – momente de lucru interior, reflecție, conectare
Ce trebuie să aduci: – Accesorii de vară: pălărie, cremă solară, costum de baie, sandale comode – Haine lejere, dar și o bluză sau jachetă pentru serile mai răcoroase – Deschidere și simplitate – pentru că acest retreat se așază din interior, nu din planificare excesivă